Lost [Romanian translation]

Songs   2024-11-26 01:24:10

Lost [Romanian translation]

Încă mă aflu aici cu ochii închiși,

Pierdut printre deșerturi și oceane

Încă mă întreb

Pe unde să o iau, da

Nu știam că există atâtea căi pe care nu pot să le aleg

Sau pe care nu pot să merg

Nu m-am mai simt așa,

Cumva devin un adult?

E prea greu,

Oare e asta calea corectă pentru mine?

Sunt derutat,

Nu mă lăsa singur

Încă mai cred,

Chiar dacă e de necrezut

Să-ți pierzi calea înseamnă să-ți găsești acea cale

Mi-am pierdut calea

Lupt în mod constant fără odihnă cu furtunile puternice

Mi-am pierdut calea

Într-o lume complicată fără de ieșire

Mi-am pierdut calea

Mi-am pierdut calea

Indiferent cât de mult umblu, vreau să cred în calea mea

Mi-am pierdut calea

Mi-am găsit calea

Mi-am pierdut calea

Mi-am găsit calea

Am văzut o dată o furnică mergând undeva;

Nu ai cum să-ți găsești calea dintr-o dată

Constant lovindu-se și târându-se înainte

Ca să găsească ceva de mâncare, hoinărind zile întregi

(Tu știi)

Există un motiv pentru toată frustrarea asta,

Vreau să cred că suntem pe calea cea dreaptă

Dacă o găsim,

Ne vom întoarce acasă imediat exact ca o furnică

E prea greu,

Oare e asta calea corectă pentru mine?

Sunt derutat,

Nu mă lăsa singur

Încă mai cred,

Chiar dacă e de necrezut

Să-ți pierzi calea înseamnă să-ți găsești acea cale

Mi-am pierdut calea

Lupt în mod constant fără odihnă cu furtunile puternice

Mi-am pierdut calea

Într-o lume complicată fără de ieșire

Mi-am pierdut calea

Mi-am pierdut calea

Indiferent cât de mult umblu, vreau să cred în calea mea

(Atât de mult timp)

Adio speranței mele fără promisiune

(Atât de mult timp)

Chiar de sunt încet, merg pe propriile picioare

Deoarece știu că asta e calea mea de urmat

Chiar dacă mă întorc, voi ajunge la ea până la urmă

Nu-mi voi pierde niciodată,

Nu-mi voi pierde niciodată visul!

Mi-am pierdut calea

Lupt în mod constant fără odihnă cu furtunile puternice

Mi-am pierdut calea

Într-o lume complicată fără de ieșire

Mi-am pierdut calea

Mi-am pierdut calea

Indiferent cât de mult umblu, vreau să cred în calea mea

Mi-am pierdut calea

Mi-am găsit calea

Mi-am pierdut calea

Mi-am găsit calea

See more
BTS (Bangtan Boys) more
  • country:Korea, South
  • Languages:English, Korean, Japanese, Russian, Chinese
  • Genre:Electropop, Hip-Hop/Rap, Pop, Pop-Rock, R&B/Soul
  • Official site:http://bts.ibighit.com/
  • Wiki:https://en.wikipedia.org/wiki/BTS_(band)
BTS (Bangtan Boys) Lyrics more
BTS (Bangtan Boys) Featuring Lyrics more
BTS (Bangtan Boys) Also Performed Pyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Copyright 2023-2024 - www.lyricf.com All Rights Reserved