Marea Evadare [English translation]
Marea Evadare [English translation]
Mi-am hrănit inconștient fiecare slăbiciune,
Până am devenit încet, încet o mortăciune,
Dar nu-mi trebuie o minune, ci numai fapte bune,
Ci ani întregi de liniște pentru rugăciune.
Am crize de greață de la dulceața literaturii,
De la stilu de viață și izul de piață al culturii.
Vreau o casă mică, undeva în mijlocul naturii,
Să-mi hrănesc sufletul cu frumusețea lecturii,
Să pătrund pe rând în tainele agriculturii,
Să am decât o haină și ceva din-trale gurii.
Ca și stramasii noștrii, trăind mai simplu,
În loc să tot facem pe cocoșii, pentru lux ca proștii.
În timp ce sclavim pentru câțiva ron pe lună,
Nu mușc mâna ce hrănește, da nici nu mănânc din mână.
E incredibil cum iau sfiintele taine în glumă, unii
Și schimbă sfânta liturghie la săptămână.
Deci păstrează tu tot ce e modificat genetic,
Dă-mi biserica de la prea nesimțitul de eretic.
Ia-mi proprietatea, gloria, toate condițiile,
Dă-mi identitatea, istoria, tradițiile!!!.
Vreau înapoi la noi în familia creștinească
Și sănătatea trupească și duhovnicească.
Demnitarii să ne dea demnitatea românească,
Pentru care a trebuit ca alții să se jertfească.
Poți să-ți muncești brațele până-ți verși mațele,
Deși doleanțele o să-ți crească odată cu creanțele,
Da nu uita să zâmbești în toate circumstanțele,
Făcând voia domnului, nu ce zic instanțele.
Mă uit înapoi, mi-am cam plătit chitanțele,
Da-s sătul de război, mi s-au irosit și gloanțele.
Și în plus nu există imagini mai macabre
Decât cazarma când arde sau camaradul când cade
Peste alte cadavre căutând alt adăpost,
Cum poți să mai faci pe prostu?!
Când e mult prea mare costu, pentru o gradare postum
Sau care-i rostu, când de fapt,
Sunt pentru mine eu cel mai mare monstru.
Și dacă n-am fost mai bun, mai cult, mai clar,
Îți doresc ție măcar să poți mai mult,
Că doar așa vom merge mai departe, spre culmi înalte
Cu iubire bunătate, blândețe, demnitate
Și credință-n dumnezeu, vei reuși mereu.
Dar nu te abate de la drum oricât îți e de greu
Sau vei fi un martor trist, ca a lui iehova
Când zilele se duc mai repede, ca don juan și casa nova.
De-aia am apucat un pix, m-am apucat de scris
Și ți-am zis prin ce trec, infern sau paradis.
Tu măcar ai grijă să nu repeți greșelile mele,
Dacă tot te-am plictisit atâția ani cu ele.
Pictând din acuarele și cu bune și cu rele,
De unde cântă păsărele sau urlă cucuvele,
Dar asta am trăit, asta am simțit, asta am fost,
Pentru unii geniu, pentru alții doar un prost,
Doar că mântuirea n-are treabă cu inteligența,
Dacă nu trăiești degeaba mai prinzi esența...
- Artist:Cedry2k