Testament lyrics

Songs   2024-12-01 22:22:27

Testament lyrics

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,

Decât un nume adunat pe o carte.

În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine,

Prin râpi şi gropi adânci,

Suite de bătrânii mei pe brânci

Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,

Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.

Ea e hrişovul vostru cel dintâi,

Al robilor cu săricile, pline

De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară,

Sapa-n condei şi brazda-n călimară,

Bătrânii au adunat, printre plăvani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

Eu am ivit cuvinte potrivite

Şi leagăne urmaşilor stăpâni.

Şi, frământate mii de săptămâni,

Le-am prefacut în versuri şi-n icoane.

Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.

Veninul strâns l-am preschimbat în miere,

Lãsând întreagã dulcea lui putere.

Am luat ocara, și torcând ușure

Am pus-o când sã-mbie, când sã-njure,

Am luat cenușa morților din vatrã

Și am fãcut-o Dumnezeu de piatrã,

Hotar înalt, cu douã lumi pe poale,

Pãzind în piscul datoriei tale.

Întinsã leneșã pe canapea,

Domnița suferã în cartea mea.

Slova de foc și slova fãuritã

Împãrechiate-n carte se mãritã,

Ca fierul cald îmbrãțișat în clește.

Robul a scris-o, Domnul o citește,

Fãr-a cunoaște cã-n adâncul ei

Zace mânia bunilor mei.

See more
Tudor Arghezi more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian
  • Genre:Poetry
  • Official site:
  • Wiki:http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Arghezi
Tudor Arghezi Lyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Copyright 2023-2024 - www.lyricf.com All Rights Reserved