Silent All These Years [Romanian translation]
Silent All These Years [Romanian translation]
Scuză-mă, dar pot să fiu tu pentru o vreme?
Câinele meu n-o să te muşte dacă stai nemişcat de tot,
În bucătărie e antichristul ţipând iar la mine,
Da, pot auzi asta,
Am fost salvată iar de maşina de gunoi,
Ştii că am ceva să-ţi spun,
Dar nu pot să vorbesc,
Da, ştiu ce crezi despre mine,
Nu taci niciodată,
Da, pot să aud asta.
Dar dacă sunt o sirenă
În blugii aştia ai lui,
Cu numele ei încă pe ei?
Hei, dar nu-mi pasă
Căci câteodată,
Am zis câteodată,
Îmi aud vocea
Şi a fost aici
Tăcută în toţi aceşti ani.
Şi deci ai găsit o fată
Care gândeşte foarte profund,
Ce-i aşa de uimitor la gândurile foarte profunde?
Băiete, ai face mai bine să te rogi să sângerez în curând,
Ce zici de asta?
Ţipătul meu s-a pierdut într-un pahar de hârtie,
Crezi că există un rai
Unde s-au dus nişte ţipete,
Am 25 de dolari şi un biscuit,
Crezi că e de ajuns
Ca să ajungem acolo?
Căci dacă sunt o sirenă
În blugii aştia ai lui,
Cu numele ei încă pe ei?
Hei, dar nu-mi pasă
Căci câteodată,
Am zis câteodată,
Îmi aud vocea
Şi a fost aici
Tăcută în toţi aceşti
Ani care trec,
Oare voi mai aştepta
Ca altcineva să mă înţeleagă?
Anii trec,
Dacă frumuseţea-mi e furată
La fel şi norii portocalii
Plouându-mi în cap,
Anii trec,
Oare mă voi îneca în lacrimi
Până când într-un final nu mai rămâne nimic,
Încă o victimă,
Ştii că suntem prea liniştiţi, liniştiţi, liniştiţi.
Ei bine, ador felul în care comunicăm,
Ochii tăi se concentează asupra formei ciudate a buzelor mele,
Hai să auzim ce crezi despre mine acum,
Dar, dragă, nu privi în sus,
Cerul se prăbuşeşte,
Mama ta apare într-o rochie aiurea,
E rândul tău să te afli unde m-am aflat eu,
Toată lumea uitându-se la tine aici,
Ia-mă de mână,
Da, îi pot auzi.
Dar dacă sunt o sirenă
În blugii aştia ai lui,
Cu numele ei încă pe ei?
Hei, dar nu-mi pasă
Căci câteodată,
Am zis câteodată,
Îmi aud vocea (X3)
Şi a fost aici,
Tăcută în toţi aceşti ani,
Am fost aici,
Tăcută în toţi aceşti ani.
- Artist:Tori Amos
- Album:Little Earthquakes (1992)