Să cânte trompetele lyrics
Să cânte trompetele lyrics
Habar n-aveau ce vorbeau, ne-au subestimat
Sperau să fim roboți ușor de programat
Să stăm cu turma, răzând, le-am arătat
Degetele mijlocii cum ne-a învățat 2Pac
Uită-te-acum la noi, cum se învârte roata
Fanii Mafia, mai mulți decât armata
Conducătorii să ia-n clar amenințare
Că acum majoritatea avem vârstă de votare
Oglindă, oglinjoară, fără supărare
N-am nicio întrebare, știu c-am trupa cea mai tare
Românie, fă gălăgie
N-o să mai vezi golani cu așa biografie
De pe stradă, încă o decadă
Știm cine ne susține, de la rău până la bine
Și doar pentru că n-am dat niciodată înapoi
Trompetele să cânte pentru noi
Să cânte pe strada mea
Să cânte pe strada ta
Să cânte trompetele
Să acopere liniștea
Să cânte la asfințit
Să cânte la răsărit
Să cânte trompetele
Să anunțe c-am reușit
Văd cum se mișcă tot cu încetinitoru’
Unde am ajuns, de unde nu se vede viitoru’
Să fiu aici, acum, să pot să zic
Trompetele să cânte că n-am avut nimic
Ca Rocky Balboa, sus pe platformă
Cu pumnii ridicați în mare formă
Râde un joker, insistă un broker
Eu merg înainte, afișând fața de poker
Nu mă dau zmeu, nu mă vad zeu
Port medalii-adânc în sufletu’ meu
Că am văzut dincolo de orizont
Doar că singura ieșire, frate, a fost direct pe front
Ș-am plecat la război, noi trei
Am mers către anii buni prin anii grei
Și, cel mai important, cea mai mare reușită
Am făcut, într-adevăr, oamenii să simtă
Și zic unii c-avem har
Că e extraordinar
Suntem rău’ necesar
Facem trompetele să cânte iar și iar și iar
Să cânte pe strada mea
Să cânte pe strada ta
Să cânte trompetele
Să acopere liniștea
Să cânte la asfințit
Să cânte la răsărit
Să cânte trompetele
Să anunțe c-am reușit
Văd cum se mișcă tot cu încetinitoru’
Unde am ajuns, de unde nu se vede viitoru’
Să fiu aici, acum, să pot să zic
Trompetele să cânte că n-am avut nimic
Șmecher, dacă știi ce-nseamnă, mulți înțeleg altceva
Asociază mai mereu cu smardoiala
Dacă ești bun pe asta, poa’ să fie și ea
Dar înseamnă să fii taur comunal pe treaba ta
Și mai dăm câte-odată peste câte-un prost
Care vrea să pară superior și nu are rost
Să-l întrebi ce a făcut notabil, nimic probabil
Să stea în picioare peste timp, valabil
Ai atins inima cuiva când ai zis ceva
Facem asta și acum, de la 15 ani
Dintr-un mediu turbat, fără părinți cu bani
Bucurați cu puțin, ne-au făcut titani
București Underground pe viață
Cu sufletu’ tare și fără lacrimi pe față
PTM Nu apare pe sticlă
C-avem sânge-n vene, șmecherie reușită
Să cânte pe strada mea
Să cânte pe strada ta
Să cânte trompetele
Să acopere liniștea
Să cânte la asfințit
Să cânte la răsărit
Să cânte trompetele
Să anunțe c-am reușit
Văd cum se mișcă tot cu încetinitoru’
Unde am ajuns, de unde nu se vede viitoru’
Să fiu aici, acum, să pot să zic
Trompetele să cânte că n-am avut nimic
- Artist:B.U.G. Mafia