Mor actorii lyrics

Songs   2024-12-30 15:43:27

Mor actorii lyrics

Ce se-ntâmplă seamănă teribil

Unui zbor cu foarte multe goluri:

În această țară mor actorii

Regretați de propriile roluri.

Tineri și bătrâni, la garderobă

Vin să-și lase cea din urmă haină,

Programați să intre în spitale

Ca să poată să se stingă-n taină.

Nu mai vor aplauze și bisuri,

Nu mai vor sufleori, lumini și farduri,

Ar mai zăbovi doar că să-și rupă

Propriile afișe de pe garduri.

Mor actorii părăsiți de public,

Teatrul însuși este o fantomă

Și la catafalc le stau de gardă

Rolurile care intră-n comă.

Ne-au făcut să plângem și să râdem

În momente bune sau mizere,

Astăzi, cu privirea zăvorâtă,

Ei își joacă ultima tăcere.

Ce ciudat, acum, când mor actorii,

Tragedia ce-au jucat-o moare,

Pentru a afla că fără dânșii

Tragedia noastră e mai mare.

Câinii morții reîncep să latre,

Cinici, pofticioși, nerăbdători,

Se tot sting luminile în teatre,

Noapte bună, domnilor actori!

See more
Adrian Păunescu more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian
  • Genre:Poetry
  • Official site:http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/p/adrian-paunescu-8zudtnc/
  • Wiki:http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_P%C4%83unescu
Adrian Păunescu Lyrics more
Adrian Păunescu Featuring Lyrics more
Adrian Păunescu Also Performed Pyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Copyright 2023-2024 - www.lyricf.com All Rights Reserved