Decembre [Italian translation]

Songs   2024-12-29 05:30:19

Decembre [Italian translation]

Te uită cum ninge decembre...

Spre geamuri, iubito, priveşte –

Mai spune s-aducă jăratec

Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,

La horn să ascult vijelia,

Sau zilele mele – totuna –

Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,

Şi vino şi tu mai aproape, –

Citeşte-mi ceva de la poluri,

Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,

Şi toate din casă mi-s sfinte, –

Te uită cum ninge decembre...

Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...

Mai spune s-aducă şi lampa –

Te uită, zăpada-i cât gardul,

Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...

Potop e-napoi şi nainte,

Te uită cum ninge decembre...

Nu râde... citeşte nainte.

(1916)

See more
George Bacovia more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian
  • Genre:Poetry
  • Official site:
  • Wiki:http://en.wikipedia.org/wiki/George_Bacovia
George Bacovia Lyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Copyright 2023-2024 - www.lyricf.com All Rights Reserved