O, rămâi... [English translation]

Songs   2024-12-23 14:56:13

O, rămâi... [English translation]

"O, rămâi, rămâi la mine -

Te iubesc atât de mult!

Ale tale doruri toate

Numai eu știu să le-ascult;

În al umbrei întuneric

Te asamăn unui prinț,

Ce se uit-adânc în ape

Cu ochi negri și cuminți;

Și prin vuietul de valuri,

Prin mișcarea naltei ierbi,

Eu te fac s-auzi în taină

Mersul cârdului de cerbi

Eu te văd răpit de farmec

Cum îngâni cu glas domol,

În a apei strălucire

Întinzând piciorul gol

Și privind în luna plină

La văpaia de pe lacuri,

Anii tăi se par ca clipe,

Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,

Bolți asupră-mi clătinând -

Șuieram l-a ei chemare

Ș-am ieșit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aș întoarce

A-nțelege n-o mai pot...

Unde ești, copilărie,

Cu pădurea ta cu tot?

See more
Mihai Eminescu more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian
  • Genre:Poetry
  • Official site:
  • Wiki:https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu
Mihai Eminescu Lyrics more
Mihai Eminescu Featuring Lyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Copyright 2023-2024 - www.lyricf.com All Rights Reserved