Lost In The Moment [Romanian translation]
Lost In The Moment [Romanian translation]
Jonathan Thulin:
Acesta ar putea fi ultimul apus pe care-l prind
Așa că mă voi bucura de el, mă voi bucura de el
Acesta ar putea fi ultimul aer pe care-l respir
Așa că o să-l inspir, o să-l inspir
NF:
Am auzit că fotografiile nu se schimbă
Doar persoanele din acestea o fac
Oricine ți-a spus că viața este ușoară
Îți promit că acela te-a mințit
Ai o problemă cu împlinirea scopurilor
De aceea eu am o problemă cu a te urma
Te tot uiți la mine de parcă problema asta e nouă
Dar am mai trecut o dată prin asta, ce încerci să faci?
Nu-mi vorbi de parcă nu înțeleg ceea ce simți
Căci eram împreună cu tine atunci la început
Nu te mai uita în altă parte când vorbesc cu tine, lasă-mă să termin
Încerc să fiu sincer, încerci să mă uiți, ugh
Ce-i în neregulă cu tine?
Știu că ai multe pe cap
Îmi tot spui că ar trebui să nu-ți mai stau în cale
Dar nu pot înțelege cum mă minți în față
Nu-mi spune că ești bine, eu știu că nu e așa
Așa că nici să nu încerci
Și pentru ce trăim în viața asta plină de durere până îmbrătrânim și într-o zi ne vom ridica și vom spune că regretăm cum am trăit
Pentru că spre asta ne îndreptăm
Și nu te preface că nici măcar nu-ți dai seama
Chestia amuzantă e că deja ești conștient
Încep să cred că îți place cum mă simt
Așa că pierde-te în această clipă
Jonathan Thulin:
Pierdut, pierdut în această clipă
Pierdut în această clipă, pierdut în această clipă
Și pierde-te, pierde-te în această clipă
Pierdut în această clipă, pierdut în această clipă
NF:
Da, ne-au spus că timpul zboară, nu știam ce înseamnă asta
Acum am senzația că doar alergăm încercând
Să-l prindem și sperând să-i tăiem aripile
Dar asta nu se va întâmpla
Bucurie, când am simțit asta ultima oară?
Nu-mi amintesc pentru că tot ceea ce facem
E să ne întoarcem înapoi, dar asta primești când
Trăiești în trecut
Iar eu știu că respirăm dar nu trăim
Serios, în felul ăsta vom muri?
Pân' ai strâns totul în tine
Doar de-ar știi ei ce ne trece prin minte
Știu ce gândești așa că nu te mai ascunde
De ce mă privești de parcă ai fi surprins?
Dacă tu crezi cu adevărat ce scrii în aceste versuri
Atunci de ce nu repari totul, căci m-am săturat!
Da, nu mai pot trăi așa
Încă de când te-ai îndrăgostit de muzică
Găsești un mod să exprimi ceea ce simți
Dar în clipa când pleci de lângă microfon, nu mai știi ce faci
Ai înțeles sau nu?
Nu știu ce-ți trece prin cap
Dar până la urmă, va trebui să faci față situațiilor
Despre care vorbești da, dar bănuiesc că până atunci, ești pierdut!
Jonathan Thulin:
Pierdut, pierdut în această clipă
Pierdut în această clipă, pierdut în această clipă
Și pierde-te, pierde-te în această clipă
Pierdut în această clipă, pierdut în această clipă
Jonathan Thulin:
Da, oh, da, oh pierdut
Oh, da, oh, nu nu
Acesta ar putea fi ultimul apus pe care-l prind
Așa că mă voi bucura de el, mă voi bucura de el
Acesta ar putea fi ultimul aer pe care-l respir
Așa că o să-l inspir, o să-l inspir
- Artist:NF
- Album:Therapy Session (2016)