Balada balului mascat
Balada balului mascat
Straniu adevăr îl doare,
Între speranţă şi destin,
Sub fardul stării de candoare
Pe măscăriciul clandestin.
Venit la curtea unui astru,
La curtea zeilor sătui,
Ciudatul măscărici sihastru
Se-ascunde zilnic prin statui.
Dar tot mai speră o fisură
Prin care soarele lichid,
Contaminându-l cu arsură,
Să-l treacă dincolo de zi.
În taină culegând grăunţe
Din poala unui cer uscat
Aşteaptă calm să se pronunţe
Sentinţa balului mascat.
- Artist:George Țărnea
See more